KWS 2370

Hibrid de porumb din Grupa CLIMACONTROL3

FAO 290

  • hibrid recomandat pentru boabe
  • toleranță ridicată la secetă și arșiță
  • dry down foarte bun

Particularităţile hibridului KWS 2370

  • Capabil de performanţe inaccesibile celorlalţi timpurii;
  • Hibrid simplu, recomandat pentru boabe, are talia medie, foliaj cu port lax spre semierect, cu înălţime de inserţie medie în relaţie cu înălţimea plantei, ştiuleţi foarte groşi, cilindro-conici, cu 16, uneori chiar 18 rânduri de boabe şi cu peste 34 boabe pe rând;
  • Boabele sunt dentate, cu conţinut mediu de proteină şi amidon, mari, galbene în masa ştiuletelui şi roşcate în zona de vârf, au mişuna adâncă şi pericarp subţire, ceea ce îi permite să piardă foarte rapid apa din bob;
  • Suportă excelent seceta şi valorifică superior orice nivel al inputurilor.;
  • Potenţialul superior de producţie este vizibil şi prin “nasul” cu ovule de rezervă din vârful rahisului, pe care le poate umple în condiţii superioare de tehnologie. Selectat pentru rezistenţa superioară la secetă, se remarcă şi prin ritmul foarte intens de pierdere a apei din bob datorat mişunei adânci, mărimii şi pericarpului permeabil al boabelor;
  • Are o deosebită rezistenţă la bolile porumbului.

KWS 2370

Vigoarea la răsărire ****
Toleranţă la frig în primăvară *****
Înălţimea plantei (cm) 250 - 270
Înălțimea de inserție a știuletelui
(cm)
90 - 110
Toleranță la arșiță ****
Stay green ***
Rezistența la tăciunele comun ****
Rezistența la tăciunele prăfos al
inflorescențelor
*****
Rezistența la Fusarium spp. *****
Pretabilitate în sistem intensiv ****
Densitate la
neirigat
(mii b.g./ha)
Zone aride
(suboptime)
68
Condiții optime 72
Densitate la irigat (mii b.g./ha) 75
Număr de rânduri 16 - 18
Număr de boabe / rând 30 - 34

Află mai multe despre conceptul
Găsește-ți consultantul